Seria de romane Patrick Melrose – cât mi-a plăcut?

Sunt o mare fană biografii, așa că am cumpărat The Patrick Melrose Novels imediat ce am aflat că există.

“The Patrick Melrose Novels” sunt cinci romane, scrise de Edward St. Aubyn între 1992 și 2012, din categoria celor pe care îți vine să le mai citești o dată și încă o dată.

Pe HboGo este ecranizarea cărților într-o miniserie cu cinci episoade aferente romanelor, dar nu neapărat în ordinea originală. Serialul se numește Patrick Melrose și Benedict Cumberbatch joacă în rolul principal <3. Scenariul serialului este foarte fidel romanelor, cu dialoguri identice și cu o atmosferă similară cu cea pe care mi-am imaginat-o. Am văzut toate episoadele și am terminat cărțile în vreo patru zile.

Seria „Never Mind”, „Bad News”, „Some Hope”, „Mother’s Milk” și „At Last” arată parcursul vieții lui Patrick, copilul unei familii bogate și cu istorie, din mica nobilime britanică. Familia Melrose locuiește în Franța, la Saint Nazaire. Duc o viață privilegiată, ca toți membrii clasei sociale superioare, cu petreceri aristrocrate, colecții de artă, proprietăți, mașini scumpe și discuții pompoase, din care mai reies idei ca asta:

“Nothing that happens to you as a child really matters”

Disfuncționalitatea din spatele ușilor închise este subiectul cărților lui St. Aubyn, pentru că Patrick are o copilărie dureroasă, abuzat sexual de tată și ignorat de mamă.
Tatăl, un englez șarmant, pianist talentat, medic nepracticant, sadic, răzbunător și plin de ură cu propria familie și apropiații care nu au curaj să îl înfrunte.
Mama, o americancă bogată, cu intenții bune, dar incapabilă să își susțină părerile, alcoolică, narcisistă, terorizată de soț și cu un simț matern înnăbușit și ignorat.

Patrick ajunge un adult dificil, cu multe adicții care îl ajută să facă față vieții, dar cu umor negru și o speranță de mai bine care strălucește din când în când. Evenimentele din copilărie îl fac să se raporteze disfuncțional la viața de adult, ajunge să aibă dependențe mari și tot așa cercul se închide, se deschide.

“I thought about suicide constantly during those years,” St. Aubyn said, one day at lunch. “It was like a heartbeat, from adolescence through to my late twenties: ‘I want to live,’ ‘I want to die’; ‘I want to live,’ ‘I want to die.’

Edward St. Aubyn spune despre cărți că au fost un pact cu sine însuși, să scrie sau să se sinucidă, că și-a dorit să creeze o operă de artă într-o mărturisire. Cred că i-a reușit, pentru că dincolo de evenimentele vieții lui spuse cu voce tare, care probabil l-au eliberat, cartea este literatură bună, ficțiune cu replici istețe, pasaje care te trimit la introspecție, intensă, brutală, dar și amuzantă. (cât de amuzantă poate fi o temă atât de delicată?!)

Ideile din romane:

Nevermind este despre copilărie, casa din St. Nazaire, așteptarea unor musafiri snobi și lumea lui Patrick, copil de cinci ani, care se rupe în două.

Bad News – Patrick este adult, află despre moartea tatălui său și dă ochii din nou cu amintirile vechi. Este unul dintre cele mai vizuale și durerioase părți, care te ajută să te pui în locul unui dependent de substanțe. Patrick se zbate cu abstinența de la cocaină și heroină, dar ajunge la limita morții pentru că și le injecteză pe toate și le încununează cu alcool. În serial sunt niște scene cu mare impact, care îți arată fragilitatea vieții și puterea autodistrugerii.

Some Hope – Patrick este în pauză de vicii și ia parte la o petrecere simandicoasă care îi este familiară, cu invitați cunoscuți din copilărie.

“-Patrick Melrose! I kept hearing that you died.
-Only once or twice.”

Fapt divers, este invitată și prințesa Margaret (sora reginei Angliei), care se poartă execrabil și probabil sugestiv pentru fițele vremii.

Patrick încearcă să confrunte amintiri și oameni. Este seara în care îi mărturisește prietenului său cel mai adânc secret, al abuzului.

Mother’s Milk – Patrick este căsătorit, are copii și își petrece vacanțele în Franța, alături de mama lui foarte bolnavă, care vrea să doneze casa unei fundații New Age. Modul în care mama are pusee de caritate exagerate, disproporționate cu atenția oferită de-a lungul timpului propriului copil, ajung să se reverse în durere și ură din partea lui Patrick.
Furia care apare în urma veștilor primite îl face să observe cât de ușor poate transmite tiparul propriilor băieți, fricile, ura, și realizează că poate rupe cercul la timp. Continuă să bea exagerat o perioadă, totuși. Mai târziu va spune:
“Self-destruction is obviously a defeat,”. “But terrorized abstinence is also a defeat.”

At Last – aici se inchide cercul, cu Patrick treaz și fără vicii, cu moartea mamei și modul în care apropiații reacționează la eveniment. Se vorbește mult despre mamă și apar niște indicii care explică alegerile și comportamentele din timpul vieții, la rândul ei copilul unor părinți disfuncționali.

***
În ce privește filmul, Cumberbatch are rolul perfect – plin de empatie și pasiune, joacă excelent.

Cărțile sunt o explorare în detaliu a modului în care sănătatea emoțională este influențată de copilărie. Mult, evident! Patrick își caută identitatea, propriul sine pierdut și vrea eliberarea de trecut. Cred că la o scară mai mică sau mai mare toți avem lucruri de care vrem să ne eliberăm și așa ne regăsim în Patrick. Este genul de carte necesară și emoționantă.

Bineînțeles că după ce am terminat serialul și cărțile am început să sap pe net despre proporția de adevăr și ficțiune și am citit iar tot ce am putut găsi.
Am aflat că Oliver James, unul dintre autorii mei preferați, psiholog, este prieten din copilărie cu Edward St Aubyn 😮 și spune asta:
“I grew up with Teddy St Aubyn [the award-winning novelist, Edward St Aubyn). It didn’t occur to me, or my parents, that Teddy had been being sexually abused by his father. The awful truth about families is that there’s a lot that goes on behind closed doors that nobody knows about.” La un moment dat, psihoterapeutul lui St Aubyn a fost tatăl lui Oliver James.

Ca să închidem cercul, iată ce zice Edward St Aubyn despre tatăl lui, într-un interviu:

And is that what you feel about your own father?

I think that’s what I feel—I do feel now. After all these years and all these books, I am so unconcerned with what was done to me. I’ve created room to be concerned with the person who did it, and what kind of terrible state he must have been in to be so perverted and so unkind. So I think it’s possible to get that—to get empathy and to get detachment. I’m not really an expert on forgiveness. I just think that things fall away. I don’t hate my father. I don’t think about what he did to me. I am occasionally just struck by how mad he was, and sometimes I am pierced by a sense of compassion, really, for him having such a horrible time. I mean, trapped in that mind, it can’t have been any fun.

Și înapoi la splendidul Oliver James:

“Even if it is all down to parents, we do have the potential to get it right.”

Pentru că îmi place să presar melodii prin articole, de data asta am una preferată a unui personaj din carte, a mamei lui Patrick:

Dacă vrei să o citești și tu și să te convingi de stilul unic al lui Edward St Aubyn, găsești cartea în variantele paperback, audio, ebook, pe Amazon, Elefant, Cărturești.