Parcusul recuperării mele pe zile – înainte și după

Am tot contribuit la acest timeline cu câte puțin, din iunie și până azi. După șase luni, recuperarea este aproape finală și am reușit să fac un filmuleț. În pozele de început nu eram tristă, dar privirea mea se schimbase destul de mult atunci.

Acestea fiind spuse, aici este jurnalul meu:

Ziua 0

Aici. Pe scurt, mă dezmeticesc din anestezie și mă obișnuiesc cu noul. Nu pot să scot absolut niciun cuvânt!

Ziua 1

Igienizare în cabinetul de consultații (așa avea să fie în fiecare zi de internare), radiografii. Aflu că am reacționat bine după și în timpul operației, deși a fost mai dificilă decât cele des întâlnite. Împreună cu medicul chirurg stabilim ziua externării și primesc permisiunea de a călători cu avionul.

Mă umflu din ce în ce mai rău. Saliva continua să curgă fără să o simt. Mănânc pentru prima dată. E greu să mânuiesc seringa cu perfuzor, dar exersând devin mai bună!

Ziua 2

Fălcuțele se revarsă și mai și. Aici cred că e punctul culminant. Scap de fașa elastică și pot să pipăi noua formă a mandibulei.

Încep să-mi simt pomeții, dar și mici furnicături în buza de sus și să am puțin control asupra ei. Seringa nu este suficient de rapidă sau de încăpătoare pentru apă, testez cu un pahar de plastic și reușesc să beau cât de cât. Reușesc și să închid buzele complet.

Ziua 3

Are loc externarea, într-o sâmbătă liniștită. Primesc o rețetă cu un tratament de antiinflamatoare și antibiotice pentru încă cinci zile.

Încep să mă dezumflu puțin. Îmi e extrem de foame și am poftă de multe mâncăruri imposibil de transformat în ceva de băut, cum ar fi pâine cu unt și ouă ochiuri. Mă enervez și frustrez că nu pot clati repede gustul de fiere al antibioticului. Este una dintre cele mai grele zile.

Ziua 4

Prima noapte cu somn neîntrerupt. Ma familiarizez cu mâncatul. Mă dezumflu vizibil și simt puțin și din buza de jos. Pomeții și obrajii s-au dezmorțit mult. Încep să iau antibioticul cu budincă dulce lichidă, funcționează mai bine.

Ziua 5

Descopăr seringa Guyon pe care o pot mânui fără întreruperi și mănânc o supă foarte delicioasă. Sunt încă în Cluj și mă bucur de plimbări în locuri pe care nu le-am mai văzut niciodată, care îmi distrag atenția de la ale mele. Dorm mult și mănânc cu ușurință.

Ziua 6

Are loc controlul postoperator. Scap de câteva elastice din față și zic că-l văd pe Dumnezeu. Pot vorbi puțin și pot să mănânc mai simplu, am loc de un pai subțire.

Ziua 7

Mă întorc în București și intru în ritmul recuperării acasă. Este în același timp o recuperare psihică și simt că e important să îmi iau timp să realizez efortul prin care au trecut mintea și corpul meu.

Ziua 9

Ies pentru prima dată la o cafenea și beau un ceai rece (cu paiul adus de acasă, subțire și îndoibil la un capăt). Mă bucur de el cu mare satisfacție și mă încurajează să ies la terase să iau “masa” din când în când.

Ziua 10

Simt cum se dezmorțește bărbia și am niște dureri scurte neanunțate, mai mult ca o tensiune enervantă în stânga jos. Am senzații ciudate și amuzante când plimb limba pe interiorul mandibulei.

Ziua 11

Tensiunea continuă în bărbie, simt spasme des, care uneori reușesc să mă trezească. Iau un Ketonal și trece. Simt multe, multe furnicături și gâdilături în toată fața, pe care nu pot să le ameliorez cu niciun scărpinat. Asta va dura câteva zile.

Ziua 14

Merg la controlul postoperator de două săptămâni. Scap de mai multe elastice și încep serios exercițiile de mobilitate a musculaturii. Mănânc prima supă de spanac cu o linguriță. Pot să vorbesc mai inteligibil.

Ziua 16

Ies pentru prima dată seara și savurez fiecare secundă de socializare cu oameni care s-au gândit să mă invite în oraș. Mă reintegrez pe zi ce trece, muuult mai devreme decât mă așteptam!

Ziua 19

Încep să lucrez. Intru în ritmul orașului și totul curge de la sine. Pot să mănânc prânzul cu paiul sau lingurița, mă pot concentra, dar obosesc repede.

Ziua 27

Controlul de patru săptămâni. Scap de splint și începe diversificarea. Cu stângul, dar e în regulă. Continui să fac excercițiile la maxilar. Pot să deschid gura foarte, foarte, foarte puțin, dar în următoarele zile văd progrese mari.

Ziua 29

Mănânc primul cheeseburger, în bucăți mici. Este raiul.

Ziua 33

Prima vizită la ortodont după operație. Mi se lipește un bracket și mi se schimbă arcul segmentat în timpul procedurii, cu dificultate pentru că pot să deschid gura foarte puțin.

Ziua 34

Intru în ritm cu alimente din ce în ce mai consistente, fac excercițiile dimineața, seara și de câte ori îmi amintesc. În următoarele săptămâni mușchii devin mult mai mobili, pot deschide gura mult și pot mânca, bea fără probleme.

 

Ziua 97

Controlul de trei luni. Totul este în regulă, mai am puțin de stat cu aparatul dentar pentru niște retușuri, timp care se tot lungește pentru că am niște contacte proaste ale premolarilor. Încă am puțină amorțeală in partea dreaptă a bărbiei și sub buza de jos, care mă gâdilă când mă dau cu creion de buze.

Ziua 173

Controlul de șase luni. Totul este on fleek, linia mediană este perfectă și dinții mei fericiți.
Încă am zone amorțite, dar aflu că unele plăcuțe stau foarte aproape de nerv și că simțurile își pot reveni și după scoaterea lor. Tratamentul ortodontic este foarte aproape de final, teoretic voi scăpa de aparat în i̶a̶n̶u̶a̶r̶i̶e̶ 2019. 🙂

***

Prima săptămână a fost cea mai dificilă.

Pentru un om care nu face operația și din considerente estetice, social construite bineînțeles, este greu să se obișnuască cu gândul că asta este imposibil să nu se întâmple. Chiar și la scară mică trăsăturile se schimbă. Așa a fost și cazul meu. Acum fața mea este mai scurtă, mandibula are o formă mai pătrățoasă, baza nasului este puțin mai lată.

10 plăcuțe și 33 de șuruburi mai târziu, plus un semn în frunte, frenul lipsă și niște cicatrici în gură, îmi vine să mă pup pentru că nu mi-am pierdut motivația și totul s-a terminat cu bine.

Vreau să precizez din nou că o operație la maxilar nu este ceva foarte simplu, ci implică disconfort și putere de adaptabilitate pentru o recuperare dificilă și posibil de durată.

Dacă nu ești convins că vrei asta, dacă ești genul de om care se plânge din orice, care nu are răbdare și are așteptări mari de la ceilalți, va fi nevoie să te recentrezi înainte de a lua această decizie.
Fără o motivație puternică și o stare interioară bună cred ca este mai greu să treci cu bine peste. Indiferent cât suport ai din exterior, călătoria o faci singur.

În final, tot ce contează este ca tu să fii mulțumit cu corpul tău, de-acum îmbunătățit!