BIMAX

Parcusul recuperării mele pe zile – înainte și după

Am tot contribuit la acest timeline cu câte puțin, din iunie și până azi. După șase luni, recuperarea este aproape finală și am reușit să fac un filmuleț. În pozele de început nu eram tristă, dar privirea mea se schimbase destul de mult atunci.

Acestea fiind spuse, aici este jurnalul meu:

Ziua 0

Aici. Pe scurt, mă dezmeticesc din anestezie și mă obișnuiesc cu noul. Nu pot să scot absolut niciun cuvânt!

Ziua 1

Igienizare în cabinetul de consultații (așa avea să fie în fiecare zi de internare), radiografii. Aflu că am reacționat bine după și în timpul operației, deși a fost mai dificilă decât cele des întâlnite. Împreună cu medicul chirurg stabilim ziua externării și primesc permisiunea de a călători cu avionul.

Mă umflu din ce în ce mai rău. Saliva continua să curgă fără să o simt. Mănânc pentru prima dată. E greu să mânuiesc seringa cu perfuzor, dar exersând devin mai bună!

Ziua 2

Fălcuțele se revarsă și mai și. Aici cred că e punctul culminant. Scap de fașa elastică și pot să pipăi noua formă a mandibulei.

Încep să-mi simt pomeții, dar și mici furnicături în buza de sus și să am puțin control asupra ei. Seringa nu este suficient de rapidă sau de încăpătoare pentru apă, testez cu un pahar de plastic și reușesc să beau cât de cât. Reușesc și să închid buzele complet.

Ziua 3

Are loc externarea, într-o sâmbătă liniștită. Primesc o rețetă cu un tratament de antiinflamatoare și antibiotice pentru încă cinci zile.

Încep să mă dezumflu puțin. Îmi e extrem de foame și am poftă de multe mâncăruri imposibil de transformat în ceva de băut, cum ar fi pâine cu unt și ouă ochiuri. Mă enervez și frustrez că nu pot clati repede gustul de fiere al antibioticului. Este una dintre cele mai grele zile.

Ziua 4

Prima noapte cu somn neîntrerupt. Ma familiarizez cu mâncatul. Mă dezumflu vizibil și simt puțin și din buza de jos. Pomeții și obrajii s-au dezmorțit mult. Încep să iau antibioticul cu budincă dulce lichidă, funcționează mai bine.

Ziua 5

Descopăr seringa Guyon pe care o pot mânui fără întreruperi și mănânc o supă foarte delicioasă. Sunt încă în Cluj și mă bucur de plimbări în locuri pe care nu le-am mai văzut niciodată, care îmi distrag atenția de la ale mele. Dorm mult și mănânc cu ușurință.

Ziua 6

Are loc controlul postoperator. Scap de câteva elastice din față și zic că-l văd pe Dumnezeu. Pot vorbi puțin și pot să mănânc mai simplu, am loc de un pai subțire.

Ziua 7

Mă întorc în București și intru în ritmul recuperării acasă. Este în același timp o recuperare psihică și simt că e important să îmi iau timp să realizez efortul prin care au trecut mintea și corpul meu.

Ziua 9

Ies pentru prima dată la o cafenea și beau un ceai rece (cu paiul adus de acasă, subțire și îndoibil la un capăt). Mă bucur de el cu mare satisfacție și mă încurajează să ies la terase să iau “masa” din când în când.

Ziua 10

Simt cum se dezmorțește bărbia și am niște dureri scurte neanunțate, mai mult ca o tensiune enervantă în stânga jos. Am senzații ciudate și amuzante când plimb limba pe interiorul mandibulei.

Ziua 11

Tensiunea continuă în bărbie, simt spasme des, care uneori reușesc să mă trezească. Iau un Ketonal și trece. Simt multe, multe furnicături și gâdilături în toată fața, pe care nu pot să le ameliorez cu niciun scărpinat. Asta va dura câteva zile.

Ziua 14

Merg la controlul postoperator de două săptămâni. Scap de mai multe elastice și încep serios exercițiile de mobilitate a musculaturii. Mănânc prima supă de spanac cu o linguriță. Pot să vorbesc mai inteligibil.

Ziua 16

Ies pentru prima dată seara și savurez fiecare secundă de socializare cu oameni care s-au gândit să mă invite în oraș. Mă reintegrez pe zi ce trece, muuult mai devreme decât mă așteptam!

in oras

Foarte sugestivă poza pentru viața de atunci. S-au oferit să-mi pună în blender, dar pe cuvânt că nu mi-era poftă. Mâncarea solidă devenise de plastic.

Ziua 19

Încep să lucrez. Intru în ritmul orașului și totul curge de la sine. Pot să mănânc prânzul cu paiul sau lingurița, mă pot concentra, dar obosesc repede.

Ziua 27

Controlul de patru săptămâni. Scap de splint și începe diversificarea. Cu stângul, dar e în regulă. Continui să fac excercițiile la maxilar. Pot să deschid gura foarte, foarte, foarte puțin, dar în următoarele zile văd progrese mari.

Ziua 29

Mănânc primul cheeseburger, în bucăți mici. Este raiul.

Ziua 33

Prima vizită la ortodont după operație. Mi se lipește un bracket și mi se schimbă arcul segmentat în timpul procedurii, cu dificultate pentru că pot să deschid gura foarte puțin.

Ziua 34

Intru în ritm cu alimente din ce în ce mai consistente, fac excercițiile dimineața, seara și de câte ori îmi amintesc. În următoarele săptămâni mușchii devin mult mai mobili, pot deschide gura mult și pot mânca, bea fără probleme.

 

Ziua 97

Controlul de trei luni. Totul este în regulă, mai am puțin de stat cu aparatul dentar pentru niște retușuri, timp care se tot lungește pentru că am niște contacte proaste ale premolarilor. Încă am puțină amorțeală in partea dreaptă a bărbiei și sub buza de jos, care mă gâdilă când mă dau cu creion de buze.

Ziua 173

Controlul de șase luni. Totul este on fleek, linia mediană este perfectă și dinții mei fericiți.
Încă am zone amorțite, dar aflu că unele plăcuțe stau foarte aproape de nerv și că simțurile își pot reveni și după scoaterea lor. Tratamentul ortodontic este foarte aproape de final, teoretic voi scăpa de aparat în i̶a̶n̶u̶a̶r̶i̶e̶ 2019. 🙂

***

Prima săptămână a fost cea mai dificilă.

Pentru un om care nu face operația și din considerente estetice, social construite bineînțeles, este greu să se obișnuască cu gândul că asta este imposibil să nu se întâmple. Chiar și la scară mică trăsăturile se schimbă. Așa a fost și cazul meu. Acum fața mea este mai scurtă, mandibula are o formă mai pătrățoasă, baza nasului este puțin mai lată.

10 plăcuțe și 33 de șuruburi mai târziu, plus un semn în frunte, frenul lipsă și niște cicatrici în gură, îmi vine să mă pup pentru că nu mi-am pierdut motivația și totul s-a terminat cu bine.

Vreau să precizez din nou că o operație la maxilar nu este ceva foarte simplu, ci implică disconfort și putere de adaptabilitate pentru o recuperare dificilă și posibil de durată.

Dacă nu ești convins că vrei asta, dacă ești genul de om care se plânge din orice, care nu are răbdare și are așteptări mari de la ceilalți, va fi nevoie să te recentrezi înainte de a lua această decizie.
Fără o motivație puternică și o stare interioară bună cred ca este mai greu să treci cu bine peste. Indiferent cât suport ai din exterior, călătoria o faci singur.

În final, tot ce contează este ca tu să fii mulțumit cu corpul tău, de-acum îmbunătățit!

You Might Also Like...

13 Comments

  • Reply
    Paula
    December 17, 2018 at 8:31 pm

    Felicitari! Ai reusit! Totu i bine cand se termina cu bine! Hotarare,perseverenta si curaj!

    • Reply
      ancatalks
      January 23, 2019 at 11:53 am

      Multumesc, mami! :)) Love u

  • Reply
    Povestea mea cu chirurgia ortognatica - BIMAX | Anca Talks
    January 9, 2019 at 12:08 pm

    […] Postoperator pe scurt (aici găsești un timeline detaliat) […]

  • Reply
    Ziua operației. Cum a fost când m-am trezit din anestezie - Anca Talks
    January 23, 2019 at 11:42 am

    […] Zilele următoare au fost și grele și ușoare, depinde din ce unghi privești! 🙂 […]

  • Reply
    Vaduva Raluca
    March 25, 2019 at 9:35 pm

    Buna Anca !
    As vrea sa te întreb dacă a fost dureros ? Am fost azi la ortodent și M a trimis la chirurg , dar mi a povestit ca trebuie sa fac operație , și de atunci ma tot uit pe internet și îmi este cam frica ..

    • Reply
      ancatalks
      March 26, 2019 at 1:34 pm

      Salut, Raluca! E normal sa iti fie frica, dar sa stii ca nu e dureros. E inconfortabil si recuperarea dureaza, insa poate fi suportat usor si trece repede, crede-ma pe cuvant. Si evita forumuri, clipuri cu operatia si povesti de ale unui prieten care are un prieten. Vezi si articolul asta despre cum am cooperat cu frica mea. Succes in tot procesul tau!

  • Reply
    Elena
    April 1, 2019 at 2:03 pm

    Buna, Anca! Am revenit si eu in Bucuresti. De la Cluj. De la dr Bran :). Ai putea, te rog, sa-mi lasi un mesaj cu adresa ta de email, pentru a te putea contacta? Iti multumesc! De prisos sa iti mai spun ca mi-a fost de mare ajutor ce am citi aici si ca de dr Bran tot de la tine am auzit. Imbratisare mare!

    • Reply
      ancatalks
      April 1, 2019 at 3:59 pm

      Buna, Elena! Ma bucur foarte tare ca te-am putut ajuta. Mail ul meu este: [email protected], ma poti contacta si pe facebook, vezi iconita dreapta sus.

  • Reply
    Ana
    January 8, 2020 at 5:40 pm

    Ce bine ca existi! 🙂 Multumim mult pentru toate informatiile, ne dai curaj. Cea mai mare problema pe care o am eu este sa…incep procesul. Nu stiu la ce ortodont sa merg, in cine sa am incredere, cine are experienta cu operatiile si lucru in echipa cu un chirurg. :(.
    Am vazut ca este de recomandat sa mergi mai intai la un chirurg, insa poti merge fara radiografii? De unde sa stim noi ce radiografii sunt necesare XD.

    • Reply
      ancatalks
      January 9, 2020 at 1:25 pm

      Buna, Ana! pentru putin, imi place să ajut! Inceputul e greu pentru toti! si pentru mine a fost, nu doar cu dentistii, dar si sa deschid blogul asta sau sa incep sa fac orice in viata :)). Eu la primul control la chirurg fusesem deja la ortodonti si aveam dosar ortodontic si model de studiu dentar pentru ca ma trimisesera ei sa le fac. Daca vrei sa mergi mai intai la chirurg, poti sa intrebi cand te programezi ce ar fi esential sa ai si sa mergi sa le faci pe cont propriu daca se poate. Si apoi poti sa ceri recomandari de ortodonti la chirurg, presupun ca stie cativa prin tara. Sau poti sa mergi la un control la cel mai cunoscut ortodont de care ai auzit, ar trebui sa aiba idee de anomalii maxilo faciale sau macar iti da trimitere pt radiologie sa vedeti despre ce e vorba. Nu stiu din ce oras esti, poti sa ceri recomandari pe grupul de fb, daca nu esti in el las link aici: https://www.facebook.com/groups/299969503757414/ Mobilizeaza-te si solutiile vor aparea. Succes mult!

  • Reply
    Muresan Samuel
    April 15, 2020 at 7:43 pm

    Bună, si eu am aceeasi problemă ca si tine, ocluzie deschisă, am purtat aparat dentar din 2016 pana in 2018, si eram la o ortodontă care mi-a spus ca nu am nevoie de operatii(precizez ca inainte de a lua decizia sa imi pun acolo aparatul dentar am mai fost la o ortodonta care mi-a spus din prima ca am nevoie de operatie bimax si desjuncție, dar cand am auzit , m-am speriat putin, plus ca mami nu era de acord si a spus sa incerc la acea ortodonta) in final am mers si l-am pus acolo, dar ce sa spun, inafara de faptul ca am cheltuit bani degeaba, si ca problema a revenit inapoi dupa ce mi-am dat aparatul jos; adica dintii au mers iarăsi inainte(mi-a si luat mult din maselele pe care veneau acele inele, mi-am stricat cateva din cauza asta, inafara de chestiile astea nu am văzut vreo imbunătățire,eu scrăjneam noaptea din dinti foarte tare, de pe 2 masese a si sărit cate un colț , dintii s-au tocit destul de mult, dar intr-un final, am ajuns la ortodonta la care am fost prima data, mi-a spus ce am de făcut, am mers la d-l Bran Simion, care vreau sa spun ca e un om extraordinar, atât de calm, de ințelegător incat imi era drag sa stau acolo, mi-a spus ca am nevoie de disjunctor, mi l-a făcut ortodonta si am fost programat la operatie in data de 17 iulie 2019(disjunctia) infine, am ajuns acolo inainte cu o zi, aveam putine emotii, dar au trecut( am ajuns ziua operatiei, ei…atunci parca m-a luat frica un pic mao tare; dar cand m-a pus pe acea masa de operatie, m-au luat asistentele cu cateva glume( cea mai tare fiind asta: iti dăm ceva de relaxare:))) si de acolo nu mai stiu nimic , am adormit, a fost nasol prima zi, sângele curgea pe nas cand ma ridicam, in a doua zi a mai curs dar nu asa mult, putin discomfort, umflatura nu pot sa spun ca a fost mare, cred ca cel mai umflat am fost in ziua a treia dupa operatie, m-am recuperat destul de repede, si vreau sa spun ca incet mă pregătesc pentru bimax, inca mai trebuie aliniati dintii putin, vreo cateva luni, iar apoi operatia,(referitor la ce spuneam mai sus despre prima ortodonta, unde mi-am pus prima data aparatul dentar, mai era un lucru catdecat pozitiv, si anume acela că dintii cum erau dusi in fată , partea de sus, i-a adus in spate) probabil un lucru bun care a ajutat pentru ca nu a durat foarte mult timp dupa aceea si mi-am pus aparatul dincolo, insa era foarte brutala acea ortodontă! Nu vreau sa judec, era si in varsta, poate nu stie chiar atatea , ca acum au aparut multr lucruri noi si avansate, si vreau sa iti multumesc pentru povestea asta , chiar m-ai incurajat, am citit-o si de pe alta pagina , in intregime, sper ca totul sa fie bine, o să revin cu informatii dupa operatie😊 multă sănătate!

    • Reply
      ancatalks
      April 15, 2020 at 8:16 pm

      Credeam că o sa citesc ceva trist, dar ma bucur foarte mult pentru vestile bune si te felicit pentru ambitia ta! Nu este usor sa treci prin toate problemele de care spui, medicii pot face uneori mai mult rau decat bine, din pacate. Iti doresc sa ai un parcurs bun si recuperare usoara si la celelalte interventii! Tin pumnii!!

  • Reply
    Muresan Samuel
    April 16, 2020 at 7:42 pm

    imi cer scuze pentru unele greseli de ortografie, nu m-am mai uitat la toate cuvintele inainte de a trimite povestea asta, si da, contează să fi optimist, ajută foarte mult! Mulțumesc inca odata, sper ca totul sa fie bine, oricum abia astept urmatoarea interventie, sa scap, dupa aceea aia cu scosul de surube nu e asa grea 😊

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.