Igiena este critică atunci când ai aparat dentar. Purtarea unuia creează multe zone de retenție pe dinți, iar tendința depunerii de placă dentară și de formare a tartrului este mare. Odată cu asta, crește riscul de pete sau carii.
Atunci când porți aparat dentar nu ajungi să cureți ușor suprafața dinților, așa că ai nevoie de un arsenal de ustensile care să te ajute să ajungi pe toate părțile dinților. Indiferent unde iei masa, la serviciu, în aeroport, în gară, în tren, în autobuz, pe munte, în restaurant, dinții trebuie curățați după ce ai mâncat, OBLIGATORIU! Chiar dacă nu există condiții mereu, un efort tot trebuie depus.
Produsele pe care le folosesc eu și pașii pe care îi urmez:
*de precizat că poate nu este varianta ideală, dar este adaptată nevoilor mele și nu trebuie să mă credeți pe cuvânt.
Duș bucal
Mie mi se pare mai eficient înainte de periaj, pentru a elimina resturile de mâncare ascunse. Eu am Waterpik WP-112, care are un capăt cu perie unidentară, concepută pentru aparat dentar. Uneori folosesc și un capăt simplu, dar mi se pare că nu este foarte util pentru zonele brackeților.
Periaj
Cu orice ar fi făcut, periuță electrică sau obișnuită, există tehnici mai speciale de utilizare, mai mult orizontal, nu vertical cum ai făcut până acum. Perii trebuie să curețe linia gingiei și să ajungă între arc și dinți, între brackeți, prin jurul lor, deci e nevoie de puțină îndemânare.
Periuță electrică la 1:25 și periuță normală la minutul 1:55.
Mai este și periuța ortodontică, o alternativă șmecheră. O invenție superbă, o periuță obișnuită, moale, dar cu un șanț care ajută mult la curățarea brackeților și a zonelor din jurul lor.
De precizat că periuțele de dinți se strică mai repede atunci când ai aparat, deci trebuie schimbate mai des de 3 luni.
Ață dentară
Contrar unor păreri diverse (mie odată mi-a zis chiar un dentist că nu poți folosi ață dentară atunci când ai aparat dentar?!), folosirea aței este posibilă, recomandată și foarte, foarte de dorit. Este singura modalitate prin care poți curăța zonele dintre dinți, unde periuțele nu ajung. Mai greu este să deprinzi gestul, pentru că e cam peste mână.
Variantele sunt astea:
Ață dentară obișnuită – oricare de oriunde;
Ață dentară pe suport – avantajos de la DM;
Superfloss – Oral B, din supermarketuri și farmacii, e cea mai interesantă dintre ele.
Ață dentară obișnuită folosită cu Thread – de la Gum, am găsit pe Oralix. Ajută doar la introducerea aței pe sub arc.
Nu am nicio preferată, toate mă scot din sărite, dar tre’ să faci ce tre’ să faci.
Atenție la tehnică, poți avea impresia falsă că te-ai curățat.
Periuțe interdentare
Pentru spațiile create sunt necesare și periuțe interdentare care nu, nu sunt scobitori. Sunt disponibile pe diferite dimensiuni și trebuie folosite cu grijă, niciodată înghesuite dacă nu au loc sau schimbate cu o mărime mai mare dacă au loc fără să atingă dinții. O periuță interdentară este ce îi spune numele, o periuță micuță care curăță zonele dintre dinți și pe cele dintre brackeți cu mișcări de dute-vino.
Eu am folosit diverse, de la DM, din supermarket, dar preferatele rămân Curaprox.
Apă de gură
Un pas ajutător care completează igiena bună. Poți folosi ce îți recomandă medicul dentist pentru nevoile sau afecțiunile tale.
Lucruri care mai trebuie luate în considerare atunci când porți aparat dentar:
Cleaning la dentist la câteva luni, obligatoriu;
Trusă la tine, mereu (periuță, pastă, perie interdentară, ață dentară și ceară).
Pe curand!
1 Comment
Ce trebuie să știi despre aparatul dentar - Anca Talks
May 17, 2019 at 5:57 pm[…] Este o perioadă grea, pentru că durează mult până ajungi să deprinzi corect. Este vorba despre rutină, răbdare, dar și despre descoperirea unor produse cu care te înțelegi bine sau pe care e foarte important să știi să le folosești corect. Periajul trebuie să se întâmple după fiecare masă, indiferent unde este luată. Aici am scris despre igiena cu aparatul dentar și produsele pe care le folosesc eu. […]