Cele mai frecvente întrebări pe care le-am primit au fost despre bani. Ce, cum, cât costă, cu șpagă sau fără șpagă.
Am avut niște sentimente contradictorii legate de subiectul banilor, nu mi se părea frumos să scriu despre asta, dar până la urmă este parte din proces.
Să o luăm de la început, cu precizarea că nu am o sumă exactă, totul este orientativ și diferă în funcție de caz, oraș, clinici, dentiști, ortodonți.
Înainte de aparatul dentar
Dacă e să o luăm de la zero, montarea aparatului se face pe niște dinți fără carii, deci trebuie reparat tot ce ai în neregulă, dacă ai.
Consultația la ortodont să fie 100 lei x câți ortodonți vrei să te vadă. Setul ortodontic cu radiografii și poze, plus modele și măsurători ar fi în jur de 500-600 lei.
Aparatul dentar și parcursul lui
Diferă mult de tip și de orașul în care îl pui. Cel metalic ar fi cel mai ieftin.
În funcție de modul de lucru și metodele de plată practicate de ortodont, pe parcursul purtării aparatului dentar se adaugă control lunar, câte o radiografie de control, un model de studiu, detartraje, plus alte chestii care este posibil să intervină.
Orientativ, în București, doi ani de aparat dentar metalic sunt în jur de 2500 euro.
Consultarea altor medici
Este un fir pe care trebuie să mergi uneori, astfel că în timpul tratamentului, pe lângă consultația la chirurgie maxilo-facială, am fost și la dentist, endocrinolog și parodontolog.
Mi-am scos toate cele patru măsele de minte care nu erupseseră, extracții mai complicate și costisitoare decât unele obișnuite.
Ultimele pregătiri pentru operație
Analize:
Analizele și consultațiile pentru anestezia totală sunt și ele parțial decontate sau pot fi făcute în mediul privat.
În principiu le poți face pe toate cu trimitere de la medicul de familie, cu excepția unor analize de sânge care nu intră în zona celor decontabile.
Aici totul poate varia, în cazul meu au fost și investigații cardiologice în plus.
Costuri splint și radiografii :
Măsurătorile și amprentele pentru splintul chirurgical au fost 1350 lei. Se fac la Centrul Ortodontic din Cluj. Radiografiile au costat 700 lei.
Transport și cazare Cluj
La Cluj am fost de trei ori înainte și de șase ori după operație, pe parcursul a aproximativ doi ani.
Media biletelor de avion a fost 200-300 lei dus-intors. Cu excepția operațiilor (bimax și plăcuțe) când am stat șase-zece zile, în celelalte vizite am dormit doar o noapte în Cluj, cu o medie de preț de 120 lei.
Costul operațiilor, consultațiilor și controalelor la Cluj
Ambele operații, osteotomia maxilară și suprimarea plăcuțelor de osteosinteză, sunt decontate 100% pentru asigurații CNAS. Dacă nu ești asigurat, poți să plătești separat contribuții la Fisc și să beneficiezi de servicii în sistemul public de sănătate. Dacă nu, poți plăti în spital consultațiile, intervențiile și controalele, cost cu siguranță mult mai accesibil decât în sistemul privat.
Nu există șpagă, nimeni nu va cere și cred că nimeni nu va primi. Este ultimul lucru la care să te gândești! Există și eforturi în acest sens, în formularul de satisfacție pe care îl completezi la externare te întreabă dacă a fost condiționat actul medical.
Și dacă cere cineva, din orice spital, nu da!
Anul ăsta, după operația de scoatere a plăcuțelor, am primit chiar SMS de la Ministerul Sănătății. O consider o treabă superbă, simplificarea unui pas spre mai bine!
Perioada de recuperare
Multă apă de gură, antibiotice, antiinflamatoare, mâncare, creme, strugurele, seringi, șervețele – fiecare după nevoi și posibilități.
Contenția dentară
După ce aparatul este demontat, pentru ca rezultatul să se mențină pe niște dinți de adult, este nevoie de contenție. Aparatele de contenție vor fi cel mai probabil fixe, combinate sau nu cu gutiere mobile.
Aici totul depinde, în funcție de opțiunile tale și ale medicului ortodont.
Și gata, ești liber de-acum!
Îmbrățisări mari și rezerve în portofele!
4 Comments
Experiența mea cu turismul medical - chirurgie ortognatică la Cluj - Anca Talks
November 22, 2019 at 2:04 pm[…] Unul dintre aspectele importante și deloc de neglijat, de notat și de data asta, operația este decontată în totalitate de către CNAS, dacă ai asigurare medicală. Nu trebuie să plătești decât pregătirile, am scris aici despre costuri. […]
Irish
March 20, 2023 at 9:03 pmBuna!
M-ar interesa si pe mine operatia pe care ai facut-o si m am interesat de ce ai scris mai sus: “Ambele operații, osteotomia maxilară și suprimarea plăcuțelor de osteosinteză, sunt decontate 100% pentru asigurații CNAS”. Eu m am uitat pe net si n am gasit aici: http://cas.cnas.ro/media/pageFiles/Ordin%20416-428.pdf, decat chestia asta: “Tratamentul paradontitei apicale acute
prin drenaj endodontic + incizie mucoperiostală + osteotomie transmaxilară “. In afara de asta , nimic de care sa zica ca sunt decontate de CNAS 100%.
Sunt din Bucuresti, tu tot de aici?
Ms frumos,
Irina
ancatalks
September 5, 2023 at 5:02 pmBuna, am ratat comentariul tau. Din ce stiu, si acum sunt decontate aceste servicii. Poti suna la clinica din Cluj daca vrei doar informatia asta. Da, tot din Bucuresti si eu. Succes mult cu tot procesul!
Carmen
October 20, 2024 at 12:03 amÎmi poți spune, te rog numele ortodont ului cu care ai colaborat? Mulțumesc!