Câteva săptămâni ar fi suficiente pentru a vedea cele mai interesante locuri din Istanbul. Cum nu prea există vacanțe așa lungi, o organizare eficientă aduce tot ce e mai bun într-un timp scurt!
Cum ajungi în Istanbul? Cu zboruri low cost, în partea asiatică, pe aeroportul Sabiha Gokcen. Transportul este la îndemână, shuttle-urile spre partea europeană durează o oră și ceva și costă 18 lire turcești/persoană. Cu zboruri de linie în partea europeană, în trecut pe aeroportul Ataturk, iar din 2019 pe aeroportul nou și șmecher, Istanbul International Airport. Zborul București-Istanbul durează o oră.
Mijloace de transport în oraș: tramvai, autobuz, metrou, feribot, metrou subacvatic (traversează Bosforul într-un tunel pe sub apă)
Feriboturile sunt bine puse la punct și fac legătura între Europa și Asia de mai multe ori pe zi. Există și plimbări tur-retur, care sunt aproape gratis, și care, pentru mine, sunt punctul culminant al excursiei. Cu vedere la minaretele moscheilor, toate palatele despre care le-ai vizitat sau vrei să le vizitezi și mulți pescăruși.
Tramvaiul Kabataş–Bağcılar trece pe lângă cele mai căutate locuri turistice. Uneori poate fi aglomerat, dar este simplu de folosit și ieftin. O călătorie costă în jur de 2-3 lire turcești.
Călătoriile se pot încărca pe un card, care poate fi folosit și la metrou, autobuz și feriboturi, iar prețul variază. Croazierele pe Bosfor se plătesc cu bani cash.
Cardul de călătorie în sine costa 7-10 lire turcești, se cumpără și se încarcă de la chioșcuri de ziare sau automate, care se găsesc în majoritatea stațiilor de transport în comun. Aici detalii despre cum se încarcă Istanbulkart. Tot aici sunt și alte informații utile despre Istanbul.
Ce sa vezi în partea europeană a Istanbulului?
1.Moschei celebre
Sultanahmet este zona istorică a orașului, pe care o poți vizita la pas, în mare parte. Aici sunt unele dintre cele mai vechi moschei, Blue Mosque și Hagia Sophia. Hagia Sophia a fost construită inițial ca o catedrală creștină, acum un mileniu și jumătate. A fost distrusă de revolte și cutremure, dar și refăcută de mai multe ori de-a lungul timpului. În 1453 otomanii au ocupat Constantinopolul și au convertit Sfânta Sofia în moschee. Vizita îți taie respirația pentru o secundă, clădirea este imensă, cu îmbinări de simboluri creștine și islamice.
Istanbul este plin de moschei, iar pentru a le vizita trebuie să te descalți. Excepție face Hagia Sophia, care acum este un muzeu.
Moscheea Albastră este o variantă mai mică a Sfintei Sophia, cu multe vitralii și cupole. Pereții sunt decorați cu modele din ceramică, în mare parte de culoare albastră.
O altă moschee superbă, dar care nu se află în apropiere, este Ortakoy. Ortakoy este un cartier popular din Istanbul, nu doar pentru kumpir, faimosul cartof umplut, ci și pentru atmosfera modernă, cu terase, baruri și cluburi de noapte. Moscheea Ortakoy este chiar pe malul Bosforului, a fost prima în care am intrat la prima mea vizită în Istanbul și mi s-a părut luminoasă și serenă.
În moschei femeile intră îmbrăcate decent și cu capul acoperit obligatoriu. Ele și bărbații se roagă în locuri separate, de obicei femeile au un loc mai mic, în partea din spate a moscheii.
Moscheile sunt închise vizitatorilor în momentele de rugăciune. Rugăciunea se face de cinci ori pe zi, orele variază în funcție de apus și răsărit.
La sfârșitul articolului las prețurile biletelor de intrare.
2.Cisterne
Prin zona Sultanahmet este și Basilica Cistern, o construcție menită să alimenteze cu apă orașul pe timpul Imperiului Bizantin. Aici s-au filmat scene din Codul lui Da Vinci și pentru James Bond: From Russia With Love. În Basilica Cistern puteau să încapă 80000 metri cubi de apă. Acum mai e puțină apă în care înoată niște peștișori. Sunt mulți stâlpi, unora li se caută semnificații oculte, unul este cu Medusa cu capul în jos. Explicația ar fi că era nevoie de cât mai multe coloane de oriunde, ca să susțină construcția. Pe mine m-a speriat puțin pentru că este umed, întunecat și aglomerat.
O altă cisternă este Serefiye Cistern, (Teodosius), care se vizitează gratuit. Noi am prins și o expoziție de fotografie, Walk in my shoes. Informație extra, în Istanbul sunt sute de cisterne, dar pot fi vizitate doar cele două menționate.
3. Palatul Topkapı
Aici am văzut, împreună cu foarte mulți alți turiști, cum arăta Suleyman Magnificul, dar și sabia lui Ștefan cel Mare! Topkapi are și harem care poate fi vizitat cu un cost separat. Este în topul atracțiilor turistice, lucru care m-a făcut să am așteptări foarte mari și care nu au fost îndeplinite neapărat, comparându-l cu palatul Dolmabahçe.
4. Bazaruri
Tot din Sultanahmet sunt 15 minute pe jos până la Marele Bazar. Există de toate în Marele Bazar, dar eu nu îmi cumpăr nimic niciodată. Au prețuri mari și este prea aglomerat. De acolo mai mergi câteva sute de metri până la Bazarul Egiptean, preferatul meu pentru condimente, ceaiuri și culori. Pentru alte cumpărături, sunt perfecte străzile din zonă, aceleași mărfuri ca în Bazar, dar cu prețuri bune.
Bazarele sunt aproape de zona Karakoy, un alt cartier popular. Câteva minute pe jos și suntem în Eminonu, zona podului Galata, de unde se pot face plimbări cu vaporul. Pe pod sunt pescari în orice moment al zilei.
4. Muzeul Inocenței
În apropiere se află Muzeul Inocenței, unul dintre locurile mele preferate, despre care am mai scris.
6. Turnul Galata
Tot în cartierul Karakoy este Turnul Galata, din vârful căruia este poți avea parte de o panoramă a orașului. Tot pe aici este strada Istiklal, câțiva kilometri de magazine, și traversată de un tramvai turistic, roșu, pe care sigur îl știi din poze. O plimbare de-a lungul străzii poate să dureze patruzeci de minute. În capătul străzii Istiklal este Piața Taksim, deloc impresionantă, dar punct popular de reper în oraș.
În apropiere de Taksim este stadionul Beșiktaș.
7. Palatul Dolmabahçe
În zonă este și Palatul Dolmabahce, un muzeu superb, ca din dantelă, cu foarte multe influențe europene. Aici a fost reședința mai multor sultani otomani și chiar a lui Kemal Ataturk, primul președinte turc. Aici este expus patul în care a murit, împreună cu ceasul oprit la acel moment. În interiorul muzeului nu ai voie să faci fotografii, lucru care mi-a plăcut la nebunie, a fost o vizită foarte liniștită.
O jumătate de zi poți să o rezervi pentru o plimbare prin cartierele Fener și Balat, pe străduțe în pantă. Balat este cartierul în care vei găsi faimoasele scări colorate, dar si urmele lui Dimitrie Cantemir. Despre Fener afli multe lucruri interesante dacă citești ce a scris Imperator Travel.
În afară de cele de mai sus, Istanbul are și multe alte muzee. Unul dintre ele este Pera, despre istoria culturală a orașului, cu câteva expoziții permanente. Este foarte popular și Muzeul de Artă Turcă și Islamică. În Istanbul găsești și Madame Tussauds.
Pe curând!
Costurile biletelor de intrare în 2020:
1 liră turcească (TL) = 0.70 lei/ 0,15 euro
Hagia Sophia – 72 TL
Blue Mosque – gratis, pe bază de donație
Ortakoy – gratis, pe bază de donație
Basilica Cistern – 30 TL
Serefiye Cistern (Teodosius) – gratis
Palatul Topkapi – 72 TL, harem – 42 TL
Croazieră Bosfor – în 2019 am dat 15 TL pe o oră și jumătate dus-întors
Muzeul Inocenței – 50 TL sau gratis dacă vii cu cartea
Turnul Galata – 35 TL
Palatul Dolmabahçe – 90 tl, harem – 60 TL
Muzeul Pera – gratis
Muzeul de Artă Turcă și Islamică – 50 TL
Madame Tussauds – 80 TL
1 Comment
Prima mea vizită în Izmir - 2023 - Anca Talks
August 28, 2023 at 7:16 pm[…] zona are un devotament mare pentru Ataturk, evident chiar și în Ceșme. Am scris aici despre vizita la palatul din Dolmabahce din Istanbul, despre ceasul care a fost oprit la ora la care a […]