Din viata

Ce am mai citit #2

Mincinoșii, E. Lockhart – o experiență foarte bună, misterioasă, te ține cu sufletul la gură, puțin cam apăsătoare. Este foarte interesant scrisă, nu degeaba a fost atât de comentată anii trecuți.

Curajul în sălbăticie, Brene Brown – îmi place Brene foarte mult, mă bucur de lucrările ei și de faptul că trăiesc în timpurile în care se vorbește cu deschidere despre rușine și vulnerabilitate (cu date și cercetări de lungă durată). Am mai citit câteva cărți de-ale ei, “Curajul în sălbăticie” nu este preferata mea, dar are niște exemple personale și idei foarte interesante despre apartenența adevărată, ușor de zis, nu la fel de ușor de făcut.

Cimitirul, Adrian Teleșpan – amuzant, relaxat, cu prea multe scene porno explicite, cu niște inserții inspiraționale, înțelepte, reflexive, iar finalul e cireașa de pe tort.

Privind înăuntru, Petronela Rotar – nu știu să zic prea multe, mi-a plăcut, este sensibilă și îmbrățișătoare.

Cum să uiți o femeie, Dan Lungu – super lăudată, dar mie mi s-a părut plictisitoare și m-a pierdut de multe ori. E scrisă pe două planuri foarte plate și are multe detalii neinteresante sau care nu au legătură cu nimic.

 

You Might Also Like...

No Comments

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.