Travel

Barcelona 2022

Cele mai distractive zile ploioase le-am petrecut în această vacanță. A fost o săptămână pe cinste și vreau să las aici programul și impresiile mele despre Barcelona.

Am ajuns într-o seară pe El Prat, am găsit ușor autobuzul spre oraș, A2. Biletele pot fi luate de la automate sau direct de la șofer. Se poate plăti și cu card, 6 euro un bilet.

Autobuzul ne-a adus foarte aproape de cazare, în zona Las Ramblas. Ne-am cazat la BCN URBANESS.

 

Ziua 1

Muream de nerăbdare să vedem Barcelona pe lumină, și bineînțeles am început cu clădirile Gaudi. Am ales casa Batllo pentru început, după niște documentare și comparații.  Am cumpărat biletele online, 35 euro unul, cred că aveau și un mic discount. Barcelona este recunoscută pentru taxe mari pentru obiective turistice. În drum am văzut și Casa Mila.

Casa Batllo a fost mai mult decât impresionantă și a meritat fiecare euro. Pe parcurs am simțit o senzație de ușoară claustrofobie. Casa este o creație suprarealistă, imită elemente marine și dacă te transpui în poveste, te uiți prin geamul balustradelor, te simți puțin pe sub apă.

 

În plimbare am căscat ochii și la casa Calvet, și la Catedrala Barcelona. Am intrat în piața Boqueria, auzisem că este faimoasă.  Cred că piețele de mâncare nu sunt genul meu, prea aglomerate și mâncarea nu este atât de bună.

La întoarcere am văzut și Palau Gaudi și Palau Moja. Ne-am oprit, clasic, la niște beri sour în cartier, la Beerlinale, un bar modern.

Am dat o tură prin Placa Catalunya, este un pin point pe harta Barcelonei. Am intrat puțin în Primark, cel mai mare pe care l-am văzut până acum, și asta a fost toată ziua.

Ziua 3

Am pornit spre Parc Guell și în drum am dat de Casa Vincens, spectaculoasă desigur. Am continuat drumul, am descoperit o cafenea pe care aveam să o căutăm toată vacanța, 365 cafe. Aveau un late dublu foarte bun, un sandviș reușit cu brânză brie, iar atmosfera era așa de cartier, fără vârstă. Deja mi-e dor când mă gândesc.

Am ajuns în parc Guell, și aici cred că a fost locul meu preferat al vacanței. Un bilet a fost 10 euro și m-am mirat că nu costă mai mult. Era după ploaie și se așternea o liniște superbă. Am stat în parc până s-a întunecat.

 

 

Am stat până târziu, iar apoi ne-am întors pe jos în cartierul nostru. Plimbările în ploaie măruntă sunt aaauuuuurrrr.

La cină am încercat paella, sangria și crema catalana la Bodega San Juan.

Ziua 4

Am mers pentru prima dată cu metroul aici, o cartelă T-casual, cu 10 călătorii a fost 11 euro. Este doar pentru o zonă a orașului și nu se poate folosi multiplu.

Era tot foarte ploios, dar am zis că facem o plimbare prin zona cu Sagrada Familia. Am văzut Hospital de Sant Pau, și a fost chiar greu să ne decidem dacă să intrăm sau nu. Aveam în plan să mergem la Sagrada și ar fi fost obositor să fim pe fugă la două obiective a câteva ore fiecare.

Când a apărut Sagrada după un colț de bloc, mai că mi s-a oprit respirația. Arăta într-un mare fel. (și nu la fel de în mare fel am aflat că era închis în acea zi)

Am făcut niște poze, ne-am holbat jumătate de oră să ne dăm seama ce vrea să spună, apoi am plecat în plimbare spre cartierul Gothic, cu străduțe mici și înguste.

gothic

Punctul culminant al zilei a fost plaja. Deși înnorat și ploios, era plin de viață, turiști, localnici, mulți surferi pentru că erau valuri mari. Am prins chiar și un curcubeu. A fost prima dată în viața mea când am văzut un arc perfect de curcubeu. Și eu în el <3 <3.

Este foarte plăcută zona cu plaja, faleză, un turnuleț de apă, cred că e și zoo prin zonă, completate de multe restaurante cu pește pe care nu le-am încercat.

Ziua 5

Am fost în Figueres! Mi-am dorit toată viața, de când am aflat că există. Figueres este orașul natal al lui Salvador Dali și locul în care el a creat un muzeu care îi poartă numele.

Am luat trenul și am ajuns într-o oră. A început foarte promițător, cu niște amprente metalice pe trotuar care te conduceau spre muzeu. Asta a fost o joacă distractivă. (revin cu poza)

Ajunși la muzeu, cred că starea și așteptările mele au făcut să nu îmi placă așa de mult. A fost destul de obscur, te ducea într-o poveste, nu până la capăt. Orășelul este drăguț, dar muzeul nu a fost cea mai convingătoare experiență.

 

Am stat cam o oră în muzeu. Am văzut din exterior și casa în care s-a născut Dali, pe o altă străduță, asta chiar m-a emoționat un pic. Cred că aveam nevoie de biografie ca să înțeleg și rezonez mai mult.

În final, am dat 12 euro pe un bilet de tren și 15 euro pe un bilet la muzeu.

Ziua 6

Am vizitat cimitirulMontjuïc. Ne-am plimbat aproape două ore. Cimtirele sunt bune indicii culturale, mereu merg dacă am ocazia. Cimitirul este asezat pe un deal, am urcat până în vârf, la panoramă. Se întinde circular pe marginea unui drum public, destul de smart space saving.

Am continuat spre fântânileMontjuïc, care nu funcționau, iar în drumul nostru am văzut Poble Espanol, care a rămas o opțiune ulterioară de vizitat.

Am petrecut puțin timp în curtea CaseluluiMontjuïc, apoi am intrat într-un mall care arăta interesant, Arena’s. Am aflat că acolo a fost o arenă de coridă. Se luptau cu taurii pe locul magazinelor din mall?! Ne-am întors în cartier, la Joan, să încercăm anghinare și sangria.

Ziua 7

Am mers la Sagrada Familia cu biletele luate online. Deși aglomerat, a fost destul de emoționant. Am folosit aplicația pentru turul ghidat (link) și a fost de ajutor, am făcut propria călătorie în propriul ritm. Fără ghid cred că nu aș fi înțeles nimic.

Am mers apoi spre jos spre Parc Ciutadella, am văzut fântâna arteziană și multe păsări. Am ieșit din parc și am dat din întâmplare peste Arcul de Triumf.

Ziua 8
A fost ultima zi, ne-am decazat, am plătit taxa de oraș, care a fost 3 euro pe zi. Am lăsat bagajele la hotel și cum aveam zbor seara, am mers să vizităm Poueblo Espanol. Mă bucur că nu a fost prinre prioritățile noastre pentru că îl consider puțin jecmăneală. Are o atmosferă aparte, dar este plin de magazine și restaurante, prea puțin te induce într-o lume de tradiție.
Am plecat după o oră, am mâncat la un restaurant asiatic niște dumplings foarte bune, am luat bagajele de la hotel și am mers spre aeroport.
Extra
Cu mâncarea a fost simplu, am mâncat ocazional la restaurant, au asiatice extrem de bune, dar și în cafenele și supermarketuri. Au salate, sandvișuri bune. Au niște supermarketuri drăguțe, Condis, Alcampo (Auchan la noi), bine organizate, au de toate acolo, și fructe foarte bune, mai ales citrice.

You Might Also Like...

No Comments

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.