M-am așteptat la ce era mai rău de la operația bimaxilară. Aveam scrise cu liniuțe imaginare orice stare prin care urma să trec: izolarea, nesomnul, durerea, neputința, vânătăile, umflăturile, sângele, foamea, readaptarea la viața de până atunci. Le așteptam cu brațele deschise, dacă așa era pachetul.
Mi-am făcut mari scenarii despre cum o să fie, și nu eram singura. Inspirată de Alexandra, care a scris pe grupul de bimax că și-a făcut griji că nu va fi recunoscută de agenții de la controlul pașapoartelor, o să mai înșir aici câteva așteptări înșelate în cazul meu.
Mai rău ca la măselele de minte
Cea mai mare surpriză a fost că mă așteptam să fie mult, mult mai rău decât la măselele de minte. Cel puțin așa era comparația pe care o făceau oameni operați la maxilar, că este ca la extracția măselelor de minte doar că de 10 ori mai rău. Ori la măselele mele de minte, trei incluse și una semi-inclusă, a fost destul de rău. Mi-a zvâcnit capul cu tot cu calmante și nu am putut să dorm deloc bine o săptămână, nici să mănânc, nici să casc, nici să mă spăl pe dinții sau să strănut fără durere. X2, ca au fost scoase două câte două. Aceste așteptări au fost înșelate grav, din fericire.
La bimax am căscat pe nas fără probleme, și printre dinți când am avut loc.
Am strănutat foarte simplu, fără presiune pe nicio cusătură, aerul ieșea fără probleme. Am și dormit, am și mâncat, mi-am și curățat dinții fără durere.
Lipsa somnului
Poziția mea de somn de o viață întreagă a fost pe burtă sau pe o parte, niciodată cu fața în sus. Știam că o perioadă nu voi mai putea dormi așa și am încercat să mă antrenez înainte cu dormitul pe spate. Nicio șansă, nici nu puteam să ațipesc. În schimb, din ziua operației am putut foarte ușor și repede să dorm așa și să mă odihnesc foarte bine. Corpurile noastre ne sunt buni prieteni.
Față deformată
Eram inflamată, vânătă și atrăgeam priviri uneori, dar nu eram de nerecunoscut. Chiar și în cele mai grele zile m-au salutat cunoscuți pe stradă. Deși fața era puțin schimbată, încă aveam trăsăturile de dinainte de operație.
Jenă
M-am plimbat liniștită și fără mască medicală, chiar nu îmi păsa de nimeni și de nimic. Acomodarea cu noua eu nu a fost așa de grea cum mă așteptam.
Izolare socială – singură și abandonată
Chiar am crezut că în afară de controale și plimbări scurte voi sta în casă 2-3 săptămâni, că e greu să vorbesc și să mă expun. Am ieșit din primele zile după externare pe stradă, în magazine, cafenele. A fost foarte satisfăcător primul ceai cu paiul. Cu prietenii m-am văzut la fel, foarte repede după operație și chiar am putut comunica ușor. După ce am început să scap de elastice, după prima săptămână, am putut vorbi cât de cât, bolborosi așa în vârful buzelor. Cu vânzătorii, vecinii de bloc, taximetriștii, dădeam din cap viguros a “mulțumesc” sau vorbeam mai răspicat.
Anestezie traumatizantă
Îmi era frică, dar de fapt a fost foarte mișto. Acum o înteleg pe Oana Zăvoranu care a zis că e dependentă de senzația post anestezie. 😀 Natural high, după cum ar zice o prietenă. Sper că nu urmează silicoane. (jokin). Am adormit în câteva secunde și orele operației au fost odihnitoare, dacă pot să zic asta. Aici detalii despre povestea primei mele anestezii generale.
Eram pregătită să fie foarte neplăcut și să sufăr, însă nu a fost așa 🙂 Nu garantez că pentru toată lumea va fi la fel!
Lista rămâne deschisă.
Pe curââând!
No Comments