Adio, plăcuțe!

Au trecut șase zile de la intervenția de suprimare a plăcuțelor și șuruburilor. Nu mai am obiecte străine în corp și mă bucur că au dezmorțit zone care erau încă amorțite (și au amorțit altele, haha).

Mai sus este o discuție dintr-un grup de bimax, în care sunt înscrisă. Așa mi-am lămurit eu ce complicații pot apărea în timp cu materialul de osteosinteză, deși inițial nu înțelegeam de ce trebuie scos dacă se adaptează atât de bine. În jur am auzit mai mulți oameni care spuneau că plăcuțele jenează după un an, dar eu nu simțeam niciun disconfort sesizabil. De-abia acum, după ce am scăpat de ele, îmi dau seama că lipsește ceva.

După operația ortognată au loc niște schimbări neurosenzoriale, eu un timp nu mi-am simțit gingiile, zone din buza de jos și din bărbie. A durat patru cinci luni de zile până mi-am recuperat conturul buzei și după un an tot mai aveam sensibilitate într-o zonă mică în dreapta.

Uneori amorțeala din zona mandibulei poate fi permanentă, alteori se ameliorează atunci când plăcuțele sunt scoase.

Cum a fost în spital?

Internarea a fost tot cu o dimineață înainte, ca la bimax, însoțită de analizele deja pregătite. Acolo mi-au fost făcute fotografii de diagnostic și m-a văzut medicul chirurg. De data asta am avut bilet de voie și nu am mai petrecut ziua în spital, ci m-am plimbat și relaxat. Am revenit seara, iar singurele emoții care m-au încercat au fost bucuria că cercul se închide și curiozitate.

A doua zi am intrat pregătită în sala de operații și am adormit pe o glumiță a medicului anestezist. (o doamnă simpatică, pe care m-am bucurat să o revăd).

Operația a durat două ore, m-am trezit cu o stare de somnolență mare de tot și cu vocea unei asistente care îmi repeta: “respirați, nu dormiți, respirați, nu dormiți”. Spre deosebire de bimax, nu m-am simțit neapărat amețită, dar îmi era somn, somn, somn.

După ce am ajuns în salon, m-au apucat greața și foamea. Am băut doar apă și am mâncat peste câteva ore o supă. Mi-a curs sânge din nas de două ori, doar când m-am aplecat sau uitat în jos. M-a durut gâtul de la intubare, iar în rest, totul a fost foarte tolerabil. Am fost externată a doua zi, am primit rețetă pentru cinci zile de antibiotic. Au urmat câteva ore în care m-am umflat mai tare, lucru care nu știu de ce m-a luat prin surprindere deși fusesem avertizată, dar mi-am revenit zilele următoare.

În spital am cunoscut oameni cu o energie foarte bună, blânzi, drăguți, cu povești chiar inspiraționale, dar și din restul, care se simt privilegiați și lumea le datorează lucruri.

Partea de menționat este că am fost internată într-un salon în care nu m-am putut odihni prea bine, dar nu pentru că cineva se simțea rău. Dacă o sa fiți internați într-un spital, încercați să nu izbiți uși noaptea, să nu vă uitați la Puterea Dragostei fără căști, să nu vorbiți la telefon despre colegii de salon care sunt la un metru de voi, sau măcar nu după zece seara.

Cum mă recuperez?

Am mâncat din prima zi alimente moi, m-am putut curăța bine, inițial cu ajutorul spatulei pentru a ajunge în spate cu periuța și a nu atinge cusăturile. În primele ore am avut buzele și obrajii mai amorțiți.

Am fost la control după cinci zile, am o complicație mică și mi-a fost prelungită perioada de antibiotice.

În rest, mă simt foarte bine, mă dezmorțesc sesizabil. Mi se pare un mare cadou că pot vorbi și mânca aproape orice.

Notă: firele de sutură sunt resorbabile, dar este o alegere dacă le scoți sau le lași așa (ultima opțiune va dura șase săptămâni+). La bimax am și uitat de ele, doar mi s-au tăiat niște capete la un moment dat, lucru care a pișcat cam tare pentru că peste fire crește piele. În schimb, pentru că acum mușcătura era liberă și puteam să mișc obrajii, firele mă incomodau mereu, țineau pielea și erau sâcâitoare. Mi-au fost scoase simplu, după două săptămâni, de către dentistul din București, ca să ușurez treaba țesuturilor mele și să mă simt liberăăăăă!

Pupici